Waves, trance, whiskey

… am fost la deschidere Pacha (club pe principiu - oricine pleca de acolo cu o femeie ), m-am jucat Lords of the Rings - Battle for Middle Earth 2 vreo 5 ore (2 wins, one lost ), am vizionat filmul Les Mexicanes, am gatit paste cu sos si chiftele, m-am spalat pe dinti cu colgate active white, m-am mutat in sediu nou cu biroul, am lansat un site now, am citit cateva pagini din “Secretele sexului tantric” pe cand eram la Cora la cumparaturi pentru ca mi-a placut coperta cu lacuire selectiva, am vorbit multi prieteni vechi in cadrul unei intalniri ASER, am dormit suficient incat sa ma odihnesc peste weeked, am fost nervos de cateva ori (dar mi-a trecut). Azi ma duc la un party. I am alive!

voi ce ati mai facut?

v.

PS: ala din mijloc-s eu!

Cred ca nu trece zi in care sa nu cunosc oameni noi. Dar a vorbi cu ei si a iesi de cateva ori la masa nu mai inseamna nimic dpdv al “cunoasterii”. Oamenii nu sunt mereu ceea ce par. Hack, am avut prieteni pe care ii stiam de ani de zile si dintr-o data s-au transformat in ceva ca nu as fi banuit niciodata. Poate ca fiecare om are ceva diabolic / rau in el, si poate ca educatia pe care o primim de mici ne infraneaza toate partile si dorintele ascunse.

Sau sunt oamenii care se ascund in spatele aparentelor, a mastilor, a politetii exagerate (mailuri/ adresari gen: “Draga Vlad, …). Pe masura ce ne maturizam, invatam din greseli, devenim mult mai “protectivi” cu noi insine. Mai “Safe”: nu mai circulam fara bilet ca ne prinde controlorul (nu neaparat ca e mai civilizat asa ), avem impresia ca nu am incuiat usa si stam toata ziua ca pe ace la serviciu, sau chiar ne intoarcem inapoi. Poate precautia asta, zidul pe care il ridicam intre noi si ceilalti, intr-o maniera artificiala… ne face mai rai. mai duplicitari. mai… romani?!

Cred ca si eu am o parte intunecata dar nu e evil. E Kinky. Nebuneasca. Trebuie doar sa dai perdeaua stravezie la o parte…

 v.

Sau blonda si catzelul… in metrou - intre Iancului si Victoriei. Am fost sambata la concert la Chicane. Cred ca au fost live, totul a sunat foarte bine si in ciuda formatiilor venite (care nu era paul van dyk ), s-a strans lume multa si in majoritatea ei buna. Exceptand prafurile de rigoare, devastarile si alte cateva situatii neplacute. Am inceput in Frame. Am continuat in Polivalenta cu Smirnoff Ice si bere si vodka cu Bull. Am incheiat cu un cocktail mare si gras in Expirat. M-am bucurat tare la meciul cu Steaua si mi-am facut cumparaturi in Cora (family guy ).

v-am pupat si pe curand

v.

PS: mi s-a reactivat un junghi in inima sambata seara

DA! exista viata dupa Iphone. Ieri l-am vandut, dupa vreo 3 luni de usage. Cu mai mult decat l-am luat (pe principiul lui Gutza - “merge mintea la baiatu, la baiatu’! ) si lasat in maini bune… pe undeva prin zona Favorit (Berceni).

Azi am simul in portofel, vreau sa ma duc sa-mi iau altceva. Cu greu insa ma hotarasc… nokia e51 vs sony ericsson w910. Sper totusi sa-mi iau ceva pana diseara, ca sa ma sune admiratoarele, or else… Am tendinta sa tastez pe birou acum, ca si cum ar fi un touchscreen. My precioussssssss…. it’s goneeeeee! Dar lasa, ca imi iau eu altceva, mai bun. Totusi, parca ma simt debusolat fara calendar… nu prea stiu ce trebuia sa fac in seara asta
Auci, tocmai mi-am amintit ca am uitat sa-mi sterg niste mesaje cu parolele de la carduri. Le-am lasat in Notes. Pls, don’t use them, mr. new iphone owner :((

maine falit probabil,

v.

Cand am inceput sa scriu, aveam in minte doar titlul postului :). Si cand inca scriu, nu e dimineata :). E cam 5.40 spre finalul programului. Incepe sa se arate primavara, chiar daca timid, si intotdeauna m-am simtit mult mai “usor” si liber cand simt in aer mirosul aerului cald… Pamant proaspat dezghetat, fum de la casele din jur, miscare in curti, catei trubaduri pe strazile Halei Traian.

Si mereu in minte si sub limba simt cafeaua cu amaretto pe care din cand in cand o savurez in drum spre work. Si mai vine si Valentines Day. Si 1 martie si 8 martie cad intr-o sambata!!!! Multe, multe se intampla. Mi-am luat bilet la Viena sa mai revad orasul peste un weekend din aprilie, caut un teren de cumparat in Bran, ma uit dupa mobila de living, am inceput sa ma joc pe laptop conectat direct la plasma, simt cum sangele mi s-a pus in miscare dupa ce frigul…. si altele…….. l-au inghetat. Saracutzul. Era sa mor. Dar it’s not the time yet.

pe primavara si pe curand.

v.

Ora 01… geamurile aburite ale balconului de la etajul 7… Pe fundal se aude Passion … si gandul imi zboara departe. La albastru, la luna, speranta, la tine… oriunde sau oricine ai fi. Ies tiptil si descult pe balcon, pasesc pe pervas si incep sa urc rapid spre luna. Sunt un punct mic… in cautarea luminii. A ta.

Ma prind de coltul lunii si ma tin strans. Nu vreau sa ma uit in jos, nu inca. Dar cred ca sunt destul de sus. Vreau doar sa urce cineva la mine, pe o scara. Cu cat e mai sus, cu atat scara e mai mica. Cu cat e mai jos - cred ca e aproape imposibil sa ma atinga cum vreau.

Parbrizele masinilor au inghetat. Le vad de departe, cum lucesc a cristale de gheata. Reflecta si sufletul meu. Par atat de departe, dar totusi sunt atat de aproape. E 1.28 am. Cobor, intru tiptil in casa, ma ascund sub patura galbena si ma ghemuiesc. Passion s-a terminat, dar rasuna undeva - in alt apartament cu lumina vesela.

time will come.

v.

Stiam asta inca de ceva timp, dar in ultimul perioada am inceput sa apreciez din ce in ce mai mult… Nu e o chestie de misoginism sau de “orgoliu / ego boost”, ci pur si simplu imi plac lacrimile sincere. Ma atrage si ma sensibilizeaza o femeie care plange pentru o cauza, pentru cineva / ceva. Si nu o consider slaba - ci din contra - f. f. sexy. Si chiar cred ca si femeile puternice plang. Si e al naibii de bine cand plang pentru tine.
wnkd placut si totusi… nu plangeti din orice! 

v.

Ma gandesc sa renunt la Vodafone Cent. Si chiar centu’ ala vechi - de 500 minute :(. Au trecut cam 6-7 ani de cand il am. Ani plini de aventuri, iubiri, true friends. Ani de liceu, facultate, masterat, serviciu (nu neaparat in ordinea asta ).  De ce cred ca vreau sa renunt? Am inceput sa vrb mai mult in timpul saptamanii, si f. f. putin peste weekend. Nu imi mai ajunge telefonul de serviciu. Culmea, parca am mai putini prieteni ca inainte (dar mai multe “cunostinte”) - si costul imi sare de la vreo 4-5 euro la peste 17/20 . What to do? any advice? Merita sa-mi pastrez centul pentru nice memories si pentru a ramane in clubul exclusivist al celor care in ruptul capului nu renunta la Vodafone Cent (cu toate presiunile vodafone?).

I need opinions. I need minutes. I need…

v.

Au trecut aproape doi ani de cand urcam fericit treptele agentiei - in cautare de invataminte, noi prieteni si satisfactie. Cred eu ca le-am gasit pe toate, in diferite proportii. Dar ce zic eu, fiecare dintre cele de mai sus trebuie apreciata de asemenea in diferite proportii. Pentru mine, au contat cel mai mult prietenii. Cu ajutorul lor am avut parte si de invataminte si de satisfactie. Si la sfarsitul zilei - oamenii conteaza. Prietenii adevarati, care te ajuta neconditionat.

Proximity, agentia, locul de munca, biroul in care beam o cafea pe zi cu 2 lapte si 2 zahar brun - ramane in spate si la orizont apare, in armura stralucitoare, putin orbitoare (dar nimic de care sa-mi fie frica) - Saatchi & Saatchi. Noi conturi, noi responsabilitati, sper eu mai multe satisfactii, mai multi prieteni. Dar pe cei vechi am sa-i tin mai aproape ca oricand. Caci indiferent de locul de “munca” - tot impreuna vom bea la finalul zilei. Cu povesti noi, cu luminite in ochi si cu inima deschisa.

Am iubit…. acum ma duc la “razboi” dar jur ca voi iubi din nou. I’ll be back - cu impresii proaspete!!!

v.

Nu vreau sa scriu de vacanta, nu imi mai place iarna in Bucuresti, nu mai vreau sa aud de concediu.

Vreau sa ma duc la mare…. sa fiu la apus. Sa nu mai fie nimeni pe plaja decat eu (acum ca toti de langa mine au plecat). Sa simt adierea vantului, sa intru in apa si sa inot pe fundul marii la nesfarsit, intr-o liniste profunda. Sa imi simt inima si bratele usoare, sa ma apese presiunea adancului, sa ma zgarie coralii vechi de cand lumea pe burta. Sa ma ranesc, sa simt durerea dar si ca traiesc cu adevarat. Ca asa e viata, plina de pericole dar si de finaluri fericite. Si cand nu mai pot, cand nu mai am suflu si putere, sa ies la suprafata si sa ajung intr-un ochi de apa - stanca, de unde soarele sa mi se para ca o moneda de un euro. Si sa ma dezmierde pe fata sarata, sa ma linisteasca si sa-mi inchide ranile, sa imi aminteasca de “good ol’ days”, sa am deja-vuuri, sa imi dea speranta dar si raspunsuri.

De ce sa fac toate astea? Fiindca pot sa visez - dintr-o cladirea alba in centru, dintr-un birou cu geam mat, uitandu-ma spre tavanul fals - spre mai bine. Pentru toata lumea.

see ya’,

v.