Waves, trance, whiskey

Dupa o binemeritata perioada de munca, urmeaza o binemeritata perioada (8 zile) de concediu. Am stat pana in ultimul minut, fiindca nu gaseam ceva care sa rivalizeze cu concediul de anul trecut din Cannes / Coasta de Azur. Se pare ca am gasit ceva cel putin la fel de exotic si intrigant. La “o aruncatura de bat” de Ibiza, cu plaje superbe si Mediterana in mare forma, imi iau cu emotie ochelarii de apa si pornesc de marti incolo intr-o noua aventura spanioleasca.

Tine-ti pumnii, si sa ma intorc cu bine (adica mai calm, mai intelegator, bronzat si menos kiles )

v.

Pentru ca am vazut ca e la moda printre publicitari sa isi prezinte ziua de zi cu zi si o parte din noapte, m-am gandit sa scriu cate ceva si despre mine, ca sa vedeti cat de greu mi-e mie!!

Dimineata…
Ma dau jos din king size bed. Nu am perdele prin casa, asa ca lumina soarelui ma bicuieste BDSM mode on, fara mila, dar cu precizie (fix intre ochi). Ma duc la baia mai mica sa termin ce am inceput… vad o o pata neagra care se misca pe gresie: e gandacul!!!

Disperat dar hotarat, iau mop-ul si incep sa-l croiesc. Dau numai la maxilar. Gandacul  sare precis printre spitele moi ale batzului, ca un Matrix al canalelor de bloc sau ca un Urzica la Olimpiada. Evita 3 lovituri consecutive, si se refugiaza disperat sub chiuveta baii, la loc intunecos si umed (stie el ce stie). Gasesc solutia extrema - spray pentru gandaci. Pulverizez in nestire, de parca m-as da cu Aqua di Gio inaintea unei nopti in care o sa ma cuplez cu 3 gagici. Ies din baie satisfacut - in urma mea, mirosul de “napalm vietnamez” imi asigura linistea. Gandacul a murit, si o data cu el - si visul unei nopti de vara (si 3 gandacei mai mici).

Tot dimineata - dar mai tarziu:
Frigiderul e gol. No bread, no face, no number. Atunci sa purcedem la birou - fug spre masina, sa nu prind aglomeratia de pe Calarasi. Too late, am prins tramvaiul pe singura banda posibila. Dar conduc cu zambetul pe buze, ca-mi place ce fac la birou, si-mi iubesc clientii!!!

A trecut dimineata:

Ajung la officina. Ma uit contrariat la o babutza care nu intelege de ce trebuie sa parchez pe trecerea de pietoni. Pe vremea matale se mergea cu calu breeeee!!!! Parchez si urc din 2 in doi, mersul piticului, scarile cladirii renovate in 2005, dar construita in 1908.
Deschid calculatorul - DIIIIING - Chuck Norris pe Yahoo! Nu pot sa dau ignore.
Pana la urma, “Chuck Norris e actionar majoritar la Kubis, cu 1%.”  Imi zice ca a mai batut intr-un bar 3 chinezi. Eu ma laud ca am filmat “Macel in Vietnam” si am naparlit gandacul! Mi se recunoaste suprematia vesnica si beau o cafea, sa ma premiez. E buna si cremoasa, e Illy si e gratis.\

Ora 13.00
Incep sa dau mailuri. Toate trebuie sa inceapa cu “Draga”, ca asa e uzanta. Cu toate ca poate nu e “Draga” ci o injuratura, dar totusi, sa pastram aparentele. Toata lumeaaa!

Ora 14.20
Meeting-conference cu Obama pe Skype. Imi trimite poza de saptamana trecuta si imi multumeste ca l-am ajutat cu site-ul personal. Inchide grabit camera video cand in spate aude fosnet de Secret Service. Pouvre lui! Mai bine cersetor decat print, vorba romanului omonim.

Ora 15.11
Continui cu prezentarile. Insert, Crop, Rotate, Crop, Format, Align, Save.  Send E-mail. Send virus (na ca ti-am facut-o!!!). Deschid si un excel, asa, ca sa fac o aroganta: Sum, Hlookup, PMT(A4, B4, C4). Cine isi recunoaste bugetul si stie minim de functii financiare, pls sa dea comment pe blog ca iar am gresit suma totala!

Ora 16:
Dau hotarat F5-uri pe anuntul.ro la matrimoniale. Fac trafic si impresii pentru altii dar sper ca in sfarsit sa-mi gasesc jumatatea cu bani. Nu cu banii ei, ci pe ai mei . Colegii se uita cu interes. Mai o linie de cod in Ajax, mai un gand pervers.  Dar hai sa nu aruncam cu banii, chiar de-ar fi si doar 200 lei. Nu e normal, si nici oral, e doar criza asta pacatoasa.

Ora 17.40:
Desfac o bere. O beau. Mai desfac una. O beau.  Am trimis si sales reportul, toata lumea e multumita. Cateodata simt ca e prea mult. De ce nu pot sa fiu doar un simplu angajat, fara actiuni (?!?!) si profit sharing? Sa fiu iar ca la inceput. Optimist, egoist, pervers, scorpion, ME?

Ora 19.20:
Un ultim F5 pe anuntul.ro. Same ol, same ol! Plec spre casa, istovit, dar tot cu zambetul pe buze. In definitiv, fac ce-mi place la birou, si-mi iubesc clientii!

Ora 21.69:
Ma spal pe dinti, ma uit spre chiuveta. Nici o miscare, monstrul a murit, traiasca monstrul! Ma uit la Badea si ma culc langa ea.

Ma rasucesc pe stanga, unde trebuie sa stau 5 minute musai ca sa adorm. Apoi ma intorc pe spate. Ma uit spre ea. Are ochii mari, blanzi, pielea creola. Are spatele gol si moale. Se intoarce spre mine si imi spune ca vrea sa plece. La 2 noaptea zic? Da.

Bine, ce sa-i faci, asa e viata… ia 200 lei, banii de Taxi Meridian, si sterge-o!!!

v.

Am o satisfactie ciudata cand scriu direct in fereastra de wordpress, fara sa imi cantaresc gandurile, fara sa-mi cenzurez cuvintele, fara sa ma gandesc la reprecursiuni. No copy paste din Word sau Notepad asigura maxima creativitate.

Pentru cei care isi pun poze de ex-cuplu in avatarul de la messenger, pentru statusurile ciudate si triste, pentru cei care asculta in casti cu ochii inchisi muzica preferata, dorindu-si sa fie in alt loc decat in fata unui monitor de 17’’, scaun de office si Excel, pentru cei care se schimonosesc de durere din cand in cand sperand ca cei din jur sa-i intrebe ce-au patit si daca le e rau, pentru toti care isi cumpara inghetata la birou ca sa se mai destreseze.

Pentru cei ce se gandesc la birou la o relatie extraconjugala pentru ca s-au plictisit de ce au acasa, sau pentru ca au o latura ascunsa si perversa, pentru cei care vin de acasa cu vanatai pe mana sau la ochi, pentru cei care simt ca nu mai au nici o dorinta, nu mai au flacara vie in suflet ci doar un foc mistuitor de speranta.

Pentru toti care cauta asiduu un nou job pe ejobs, bestjobs, cv-sending la hr@xxxx.ro pe ascuns, fara sa-i vada seful sau colegii care ii sapa pe la spate. Pentru toti cei care regreta jobul trecut in care se distra bine cu prietenii si colegii de birou, pentru berile de dupa-amiaza la restaurantul din colt, pentru weekendurile incendiare de teambuilding.  Pentru toti cei care au nevoie de afectiune, atentie, dragoste, speranta… Pentru toti care au facut greseli, pentru cei care vor mai face.

Si pentru mine…

v.

Nu, nu e o strada in Sinaia - e chiar o alee ascunsa printre blocurile muncitoresti ale cartierului Colentina. E o alee care - atunci cand eram mic, se prelungea la nesfarsit in mintea mea. Era un never ending story, un univers in care ieseam dimineata si ma intorceam seara, fara sa stiu ca mai exista si altceva.

Era un univers al blocului 71, cu Vasi la parter, Catalin Buratin “da din coada si bea vin” vecin cu el. Apoi era Dan la etajul 4, si inca un tip pe care nu l-am cunoscut niciodata, dar il vedeam mereu cu bicicleta cum ierea - era sportiv de performanta. Dimineata, cand ieseam pe balconul, il vedeam cu bustul gol, paros dar bine facut, cum bea o cafea printre salciile blocului.

Apoi era blocul 70 - cu fratii gemeni Alex si Ioana, cu cainele lor dog german (ei era pribegiti - parintii se certau si se bateau mereu - ca nu le mergea buticul de la coltul blocului - si el oricum era si betizv, si curvar - zice lumea), apoi Florinel, Nella si Georgica (care saracu era handicapat cu dunga rosie in buletin), apoi era si Borangic de la etajul 8, si Diana de la 9 - prima mea dragoste care nu stia de mine… Si s-a cuplat cu Tibi, un tip destul de dragutz, fotbalist amator (care avea un spate puternic - fratc’su era mare smecher in cartier, si mare bagabont). Diana mai avea o sora mega dragutza, care facea pe atunci reclama la teleshopping  - era un stepper interesant, ea (Oana) era in colanti negri, blonda, rujata - o minune (dar oricum era cu un bogatas de pe atunci, si nu prea avea treaba cu viata de Colentina).

In scara urmatoare, era celebra gasca de tigani cu Radu, Nicu si Persi - toti frati - smanglitori, bagabonti, si batausi. Mai erau vecini si cu Chioru, care m-a zgariat cu cutitul pe mana - si am si acum semnul pe degetul mainii drepte. Nice memories, mai ales ca eram tot timpul in conflict mocnit cu ei. Si ne salutam, dar cand era de bataie cu bolovani de pamant, ne incingeam intre blocuri cu tot arsenalul. Ba chiar chemam si baietii mai mari din scara care vroiau razbunare.

In bloc cu mine era Brechistul, porecla capatata de faptul ca cica ar fi dansat break-dance (el de fapt isi scutura corpul frenetic si parea ca se rupe…), era Shunciuc (fratele Brechistului) care era mega gras (si care acum - din cate stiu - a ajuns maturator la REBU), era Aditza Dragomir, my best friend - care e prin Oradea acum, jucator de polo si antrenor de tenis. Aaa, si cum as putea sa-l uit pe Marius Socariciu’, care venise imediat dupa revolutie din Germania cu ai lui - si care impresiona prin tinuta, comportament, dar chiar si marcile aduse de peste granita. Si mai eram si eu, un grasutz sprintzar, care faceam ghioage de pamant, le lipeam de bete flexibile si le lansam catre apartamentele blocurilor, in speranta ca se vor lipi si voi crea paguba Si o asteptam pe mama sa vina de la serviciu, ca mereu imi aducea halvitza (foi lica cu umplutura moale si alba, si alune din belsug), si universul meu mic era tot ce aveam nevoie - zi de zi.

Aceasta poveste de pe strada mea participa la Concursul LG Electronics Romania, avand ca premiu un televizor LCD LG LH5000.v.

PS: Il invit in concurs si pe Stefan G.

Imi amintesc zambind de perioada in care umblam in pantaloni scurti si cu un maiou subtirel orange prin parcul Plumbuita, Tei, sau cand ma duceam la inot cu 282-ul la Dinamo (precizare - sunt stelist ). Cred ca aveam vreo 12 ani deja. De cand ma stiu (si recunosc, iresponsabil) am cam circulat fara bilet in tramvai / autobuz. Mereu am vrut sa simt “smechereala de Colentina” in mine - ca incalc regulile, ca nu ma supun, ca nu am simt civic (lol).

In ultimul timp, merg mai mult cu metroul sau pe jos (sau cu masina daca vreau sa ma boieresc). Ieri mi s-a intamplat sa cobor din greseala la Dristor in loc de Muncii. Nasol moment, dar am recuperat la o cofetarie Agapitos cu niste amandine la pachet. Si zicand aceste lucruri, am luat tramvaiul 34 parca spre Muncii. Tramvaiul, cam plin - posibil controlori. Dar mi-am zis, hec - sa incerc. Cand sa urc, coboara un domn in pantaloni gri, de stofa, grosi, cu o sapca tip francez (cu un motz mic in varf). Parea bugetar, sau un om care lucreaza oricum intr-o fabrica de pe la marginea Bucurestiului. Cred ca are 2 copii, e strict, se duce la tzara sa-si ajute parintii, e microbist si ii place primavara si gratarul.

Cum m-a vazut, stand nehotarat (si nebarbierit - aratad ca la 20 ani, fara serviciu si cash), mi-a dat prieteneste biletul lui compostat spunandu-mi “Vezi ca e control, ia d-aci”. Omul ma ginise. De fapt, stia deja lectia. Oamenii de cartier (si aici nu ma refer la baietasii hip hop, ci de cartierele muncitoresti la baza - de fapt - bucurestenii de la sat pe care Ceausescu i-a adus prin repartitie in Bucuresti cand construia blocuri) se ajuta intre ei. Impotriva sistemului. M-am simtit bine din nou. Ilegal non stop - nu am cotizat la sistem. M-am simtit ca la 12 ani, cand alergau controlorii dupa mine, si eu aveam expadrile din Europa, si viata era usoara, si TEC-ul de la dozator bun si dulce. A, si apropo, am dat biletul mai departe la muncii, un fel de leapsa numai ca nu pe bloguri, ci cat se poate de reala

v.

PS: daca nu vreti sa cititi tot, rezumat: ieri cand sa ma urc in tramvai, un om mi-a dat biletul lui.

Merg de ceva vreme dar rar, la un fitness center (ii zice). Am fost de vreo 3 ori, dar imi place sa merg la sauna. Se transpira, toata lumea e la tzol festiv estival , si e o tacere de mormant. Nimeni nu indrazneste nici macar sa sufle. Toti transpiram, ne uitam (si studiem) unii la altii, oftam, ne rearanjam, unii ies- altii intra; zici ca suntem in lift - foarte timizi, ne gandim la viata in general, la furnica de pe carambul cizmei din “Puiul” , la criza de zi cu zi, si la cum sa ne lipim de gagica in slip de langa noi. A, probabil si la sex.

Si mereu, in stanga sus, incastrat in lemnul de “abachi” a saunei, un bec ros, obosit, protejat de o membrana de fire si de fier, care tace, observa, indura caldura - si parca isi doreste cu tot dinadinsul sa moara, ca soarele - toamna. In liniste, in frig, dar in glorie. Zic glorie pentru ca nebunul asta de bec vede in fiecare zi tipe trasnet, tipe trecute de a doua tinerete, babe care vin la sala doar ca sa isi arunce ochii la un tinerel si sa uite de cratita de acasa - cea plina cu varza calita de toate zilele. Si tace, si rabda, si se inroseste - de la vreme, de la ciclul vietii, de rusine. Da, becul de sauna e timid.

Imi aminteste de sauna din Mihai Bravu (care s-a desfintat btw) in care ma duceam cu un amic acum cativa ani (pe cand aratam si eu bine, asa). Sauna costa parca 7 lei / ora (eftin, tinand cont ca o ora de net cafe era atunci vreo 3 lei). Si noi trageam de fiare acolo - ca 2 liceeni nebuni, si vedeam cum vin cate  2 cupluri (2 curve de prin piata muncii) cu 2 baietasi, isi luau frumos o ora de sauna, tineau dusul deschis tot timpul, si probabil isi faceau treaba mult mai ieftin ca la un hotel, fara griji, obligatii, si consum dublu de calorii - ca deh, era caldura mare mon cher (de la pietrele incinse, voi ce credeti…. ).

Cate lucruri nu vede deci un bec de sauna… rosu, greu incercat, dar fericit! Good times, good life.

v.

E ora 12 noaptea, sunt obosit, dar simteam ca daca nu scriu undeva ce simt, explodez. Am decis: urasc oamenii neseriosi. Da, ii urasc. Cred ca e un cuvant bombastic si putin exagerat, dar avand in vedere unele intamplari trecute, mi-am dat seama ca nu vreau sa am nimic de a face cu:

- cei care promit ceva si nu se tin de cuvant

- cei care te pun sa vii la o anumita ora dar intarzie la randul lor

- cei ce iti zic ca fac ceva si nu fac / uita

- oamenii care primesc o oferta, o accepta, si dupa doua ora sau doua zile zic ca s-au razgandit, si ca in aceasi zi au acceptat o alta oferta (si fac asta doar pentru ca pot)

- in general oamenii care nu se implica in ceva cu sufletul, inchid usa dupa ora 6 si uita de ce altii inca mai raman acolo sa “lupte”, chiar daca poate nu e lupta lor. Ce incredere sa ai in ei, cum sa te lupti cand morile de vant sunt chiar langa tine si impotriva ta?

Cred ca in intreaga Ro exista multa neseriozitate, cel mult mediocritate si … o mare mare nesimtire. Nimeni nu mai e integru, nu mai joaca dupa nici un principiu, toata lumea pune botu’ la 100 euro in plus doar pentru ca se poate si doar pentru ca e un pic mai mult pentru el - chiar daca tu pierzi muuuult mai mult decat castiga el. Toti cei de mai sus cred ca vor avea un viitor foarte sumbru si sper sa fie dati la o parte, incetul cu incetul, din ceea ce ramane cernut dupa criza prin care trecem. 

Asa ca daca te incadrezi in cei de mai sus, keep out si nu ma incurca

v.

Dupa luni de munca - la redecorare dar si la new business, I give you: Kubis!

Sa fie intr-un ceas bun si sa crestem maaaaaaari!

Coverage-ul evenimentului si pozele de la lansare le gasiti pe www.afterconstruction.ro

enjoy,

v.

PS: later edit - pe langa aparitiile de presa, am si un articol extins despre piata de online din romania aici.

Nu stiu exact ce-mi doresc. Sa vad lumanari aprinse, sau sa nu le vad deloc. Nu sunt o persoana credincioasa, dar nici nu neg ca atunci cand intru in biserica (rar), ma cuprinde o emotie, un fior, si multe amintiri ale celor ce nu mai sunt. A, si de fiecare data aud in timpan cantece gregoriene, bisericesti.

De fiecare data vreau sa aprind o lumanare, o lumina. Ca cei pentru care aprind sa stie ca sunt alaturi de ei. Poate e un gest prea subtil si necunoscut lor, si poate ar trebui sa le arat, lor, celor vii, ca tin la ei si ca ii iubesc… dar cateodata ego-ul sau ceva din mine considera un gest prea afectuos, ca nu e de mine. Si se intampla sa regret ca nu am facut ceea ce de fapt gandesc si simt. De asta poate uneori sunt judecat gresit… poate Oricum, cred ca senzatia pe care o am cand aprind lumanari si le infig in ceara cea topita o mai am cand dau banutzi oamenilor nevoiasi. E un fel de eliberare, si simt asta si pe fata lor.

Asa ca prefer ca lumanarile sa fie aprinse. pentru cei vii, pentru cei ce nu mai sunt, si pentru mine.

v.

1024768 este o comunitate online ce isi propune, in primul rand, sa educe si sa  promoveze cele mai noi tendinte in materie de design din intreaga lume. Avand la baza ideea de „Quality vs. Quantity”, situl are ca scop secundar sprijinirea si publicarea celor mai bune lucrari ale oamenilor de creatie (web, print, motion).

Sectiunile principale ale comunitatii 1024768 sunt: Newsbites (un flux zilnic de stiri despre cele mai bune creatii la nivel mondial, sectiune la care contribuie designeri din toata tara), Design Sessions (sesiuni periodice de design bazate pe o tema generala, unde se pot inscrie membrii comunitatii cu cele mai bune lucrari personale), Interviuri cu designeri si oameni de creatie din agentii de creatie, Evenimente si Concursuri.

Proiectul se lanseaza cu un prim concurs-provocare: membrii trebuie sa creeze o lucrare pe tema „Crisis”, lucrare pe care o vor inscrie in contul personal de pe site, in sesiunea cu acelasi nume. Castigatorul va fi prezentat si promovat in cadrul evenimentului oficial de lansare a Kubis, la sfarsitul lunii februarie.

Mai multe detalii pe www.1024768.ro.