Waves, trance, whiskey

Nu, nu e o strada in Sinaia - e chiar o alee ascunsa printre blocurile muncitoresti ale cartierului Colentina. E o alee care - atunci cand eram mic, se prelungea la nesfarsit in mintea mea. Era un never ending story, un univers in care ieseam dimineata si ma intorceam seara, fara sa stiu ca mai exista si altceva.

Era un univers al blocului 71, cu Vasi la parter, Catalin Buratin “da din coada si bea vin” vecin cu el. Apoi era Dan la etajul 4, si inca un tip pe care nu l-am cunoscut niciodata, dar il vedeam mereu cu bicicleta cum ierea - era sportiv de performanta. Dimineata, cand ieseam pe balconul, il vedeam cu bustul gol, paros dar bine facut, cum bea o cafea printre salciile blocului.

Apoi era blocul 70 - cu fratii gemeni Alex si Ioana, cu cainele lor dog german (ei era pribegiti - parintii se certau si se bateau mereu - ca nu le mergea buticul de la coltul blocului - si el oricum era si betizv, si curvar - zice lumea), apoi Florinel, Nella si Georgica (care saracu era handicapat cu dunga rosie in buletin), apoi era si Borangic de la etajul 8, si Diana de la 9 - prima mea dragoste care nu stia de mine… Si s-a cuplat cu Tibi, un tip destul de dragutz, fotbalist amator (care avea un spate puternic - fratc’su era mare smecher in cartier, si mare bagabont). Diana mai avea o sora mega dragutza, care facea pe atunci reclama la teleshopping  - era un stepper interesant, ea (Oana) era in colanti negri, blonda, rujata - o minune (dar oricum era cu un bogatas de pe atunci, si nu prea avea treaba cu viata de Colentina).

In scara urmatoare, era celebra gasca de tigani cu Radu, Nicu si Persi - toti frati - smanglitori, bagabonti, si batausi. Mai erau vecini si cu Chioru, care m-a zgariat cu cutitul pe mana - si am si acum semnul pe degetul mainii drepte. Nice memories, mai ales ca eram tot timpul in conflict mocnit cu ei. Si ne salutam, dar cand era de bataie cu bolovani de pamant, ne incingeam intre blocuri cu tot arsenalul. Ba chiar chemam si baietii mai mari din scara care vroiau razbunare.

In bloc cu mine era Brechistul, porecla capatata de faptul ca cica ar fi dansat break-dance (el de fapt isi scutura corpul frenetic si parea ca se rupe…), era Shunciuc (fratele Brechistului) care era mega gras (si care acum - din cate stiu - a ajuns maturator la REBU), era Aditza Dragomir, my best friend - care e prin Oradea acum, jucator de polo si antrenor de tenis. Aaa, si cum as putea sa-l uit pe Marius Socariciu’, care venise imediat dupa revolutie din Germania cu ai lui - si care impresiona prin tinuta, comportament, dar chiar si marcile aduse de peste granita. Si mai eram si eu, un grasutz sprintzar, care faceam ghioage de pamant, le lipeam de bete flexibile si le lansam catre apartamentele blocurilor, in speranta ca se vor lipi si voi crea paguba Si o asteptam pe mama sa vina de la serviciu, ca mereu imi aducea halvitza (foi lica cu umplutura moale si alba, si alune din belsug), si universul meu mic era tot ce aveam nevoie - zi de zi.

Aceasta poveste de pe strada mea participa la Concursul LG Electronics Romania, avand ca premiu un televizor LCD LG LH5000.v.

PS: Il invit in concurs si pe Stefan G.

This entry was posted on Monday, May 25th, 2009 at 10:34 am and is filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.